Breadcrumbs


Autentificare


Important despre trecerea contribuțiilor la angajat!

Postează pe Facebook

     Doamnelor şi domnilor,  având în vedere importanța temei, ne-am gândit să vă prezentăm un punct de vedere calificat (credem noi!), în legătură cu trecerea contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Prin urmare, după o discuție cu o persoană ce a autorizat difuzarea, vă prezentăm materialul următor, text preluat integral de pe site-ul  „Drepturile omului jurnal și TV” - site ce aparține Societății Române pentru Drepturile Omului (SRDO), se poate accesa şi acest link, pentru acces direct şi mai multe informaţii.

 

 

Trecerea contribuțiilor la salariat, este neconstituțională și încalcă drepturile omului!

Preocuparea publică actuală o reprezintă “reforma fiscală” vizând transferul contribuțiilor (o parte din acestea) de la angajator la angajat. Astfel, în 2018 vor fi doar trei contribuții sociale obligatorii, în loc de șase, respectiv:
 

  • contribuția la pensii (CAS) pentru condiții normale de muncă, în cotă de 25%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului; Insa, dacă este vorba de condiții deosebite de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de 4%; apoi, dacă este vorba de condiții speciale de muncă, angajatorul va avea în sarcină o cotă suplimentară de 8%;
  • contribuția la sănătate (CASS), în cotă de 10%, ce va fi în totalitate în sarcina salariatului;
  • contribuția asiguratorie pentru muncă, în cotă de 2,25%, ce va fi în totalitate în sarcina angajatorului.

Dintre acestea, CAS-ul și CASS-ul vor fi trecute în totalitate în sarcina salariaților, acum fiind împărțite între aceștia și angajatori. În același timp, celelalte patru contribuții sociale existente acum vor fi înglobate într-una singură, cea asiguratorie pentru muncă.

Cu toate că, angajatul va fi debitorul obligației de plată a CAS-ului si CASS-ului, totuși, plata efectivă, va fi făcută de către angajator direct către autoritățiile abilitate, suma aferentă urmând a fi reținută din salariu.

Însă, se pune întrebarea, ce se întâmplă dacă angajatorul nu achită sumele respective (indiferent de motiv). Simplu, obligația va continua să existe, și cum aceasta există în patrimoniul angajatului, este cert că acesta va suporta riscul neîndeplinirii obligației de plată a angajatorului, rămănând în continuare obligat să achite.

Deloc de neglijat este și situația în care, debitorul obligației – deci, angajatul – poate fi executat silit pentru sumele corespunzătoare celor două categorii de contribuții sociale, cum totodată acesta va fi și cel care va suporta și celelalte consecințe aferente neplății (lipsa asigurării medicale, neîndeplinirea stagiului de cotizație etc.)


Este cert așadar că angajatul va fi plasat într-o situație de vulnerabilitate, de vreme ce acesta este debitorul, dar atentie, nu el este și plătitorul  (o situație juridică extrem de greu de explicat!) context în care, se pune întrebarea, ce pârghii ar avea angajatul pentru a-și securiza situația, și a preveni ajungerea într-o postură precum cea de mai sus.

În prezent (în forma actuală a legii) astfel de pârghii directe, puse la dispoziția angajatului, pentru a-l constrânge pe angajator să își îndeplinească obligația de plată, lipsesc !

Unica soluție rămâne ca angajatul să facă “lobyuri, presiuni, diligențe” pe lângă angajator (șeful său) ca lună de lună să își îndeplinească sarcinile, și atunci când nu o face, să fie vigilent și să denunțe autoritățiilor, însă se pune întrebarea, câți dintre angajați au posibilitatea efectivă să facă acest lucru, iar aceasta nu atât din neștiință, ci mai curând din “îndrăzneala” de a cere șefului “cel mare” să își respecte îndatoririle, în condițiile în care, de multe ori, tendința naturală este de “a-l evita pe șef’ și nicidecum, de a-l mustra”.

Juridic vorbind, această vulnerabilitate se încadrează în conceptul de insecuritate juridică a cetațeanului (nu este apărat de lege, și plasat în situații critice, de risc) fapt contrar Constituției, care dimpotrivă, impune obligația după care, cetăţenii trebuie protejaţi “contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze”.


Același principiu este consacrat de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care  a statuat că principiul securităţii juridice face parte din ordinea juridică comunitară şi trebuie respectat atât de instituţiile comunitare, cât şi de statele membre, atunci când acestea îşi exercită prerogativele conferite de directivele comunitare (Cauza C-381/97, Belgocodex, Culegere 1998, p. I-8153)

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa sa, de exemplu în cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979 importanţa respectării principiului securităţii juridice, considerat ca fiind în mod necesar inerent atât dreptului Convenţiei, cât şi dreptului comunitar.

Conchizând:

Fără a opinia cu privire la oportunitatea măsurii, din punct de vedere economic, social ș.a.m.d. susțin că din punct de vedere strict juridic, o astfel de lege, ar fi constituțională numai în măsura în care ar fi însoțită de garanții efective și eficiente care să excludă situația de risc în care ar putea fi pus angajatul, precum cea mai sus redată.

Av. Artin SARCHIZIAN,

Director SRDO

Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, comentariu pe articole, vol. I – Drepturi şi libertăţi, Ed. All Beck, p. 472.

P.S. Mulţumim încă o dată, pentru acceptul acordat, pentru a distribui acest articol!

Adaugă comentariu



TeamViewer pentru Asistenţă la distanţă Asistenţă la distanţă
© 2013-2015 Sindicatul Trafic 2009 Iași | administrat de Marian Burlacu