Breadcrumbs



ACORD DECONTARE CONCEDIU 2022...

Postează pe Facebook
   Astăzi, 25.10. 2022, între administrația C.N.C.F. „CFR-SA” și organizațiile sindicale reprezentative, semnatare de C.C.M., ca urmare a aprobării rectificării bugetare „pe plus”, s-a semnat un „Acord” în legătură cu stabilirea modului de utilizare a fondului de cheltuieli sociale în valoare de 5% raportat la fondul de salarii, conform prevederilor Codului Fiscal (Legea 227/2015, cu modificările și completările ulterioare), art. 25, al. 3, lit. b - „(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: b) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii. Intră sub incidența acestei limite următoarele: 1. ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament; 2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea; 3. cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariații proprii și membrii lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale minerilor; 4. alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului colectiv de muncă sau a unui regulament intern.”
   Ca urmare, salariații de la C.N.C.F. „CFR-SA” vor beneficia de: „premă” de Crăciun de 300 lei; cadouri în bani, pentru copiii minori, de Crăciun, în valoare de 300 lei; decontarea pentru servicii turistice și de tratament, în valoare de 1000 lei pentru fiecare salariat, în cazul în care „contravaloarea pachetului este mai mare sau egală cu 1000 lei”, etc.
   Ca de obicei, cererea de decontare va trebui vizată de sindicatul de care aparține fiecare salariat, însoțită de documentele justificative, conform celor precizate în Acord...
  În atașament, se poate consulta Acordul încheiat astăzi - atenție la documentele justificative ce trebuie să însoțească cererea; un model de Cerere  și un model de Declarație, ce pot fi folosite de orice salariat.

Adaugă comentariu



TeamViewer pentru Asistenţă la distanţă Asistenţă la distanţă
© 2013-2015 Sindicatul Trafic 2009 Iași | administrat de Marian Burlacu