Breadcrumbs



INFORMARE, PROCES, DOSAR 3802/99/2022 - 07.02.2023 ȘI ÎNTÂLNIRE ADMINISTRAȚIE CNCF „CFR-SA” - FEDERAȚII SINDICALE...

Postează pe Facebook
   ÎN ATENȚIA MEMBRILOR SINDICAT TRAFIC 2009: 
 1. La termenul din data de 07.02.2023, la Tribunalul Iași, în dosarul nr. 3802/99/2022, Completul de Judecători a decis ca, alături de CNCF „CFR-SA”, ca pârâtă, să se constituie ca și părți bune de plată, în co-solidaritate și cele 3 federații sindicale semnatare de C.C.M., respectiv D.F., M.C. și A.F.T.F. De asemenea, s-a luat la cunoștință de depunerea altor documente de către pârâtă, acordându-se un nou termen, la data de 4 aprilie 2023, ora 11.00, dată până la care vor fi notificate de către Instanță, cele trei federații sindicale feroviare și se vor face întâmpinări/răspunsuri la documentele depuse. ASTFEL, S-AU MAI PIERDUT 2 TERMENE DE JUDECATĂ și 4 luni, pentru că reprezentanții juridici ai pârâtei, ca și fotbaliștii, trag de timp, din toate pozițiile...
  2. În ceea ce privește întâlnirea de astăzi, dintre reprezentanții Companiei și cei ai celor 3 federații semnatare de C.C.M., așa cum a început, așa s-a și terminat, adică, cam ca în tren... Administrația a propus mutarea zilei feroviarului pe 16 februarie, clasa 1 și 2 la 3000 lei (salariul minim pe economie) si acordarea sporurilor celor ce lucrează în proiecte europene și la nivel de sucursale întrucât au apărut proiecte de acest gen contractate de sucursale. Reprezentanții sindicali au fost de acord, însă cu condiția să se reglementeze plata orelor suplimentare. A rămas stabilit că vor reglementa plata astfel: toate orele festive efectuate în lună (toate) se vor plăti imediat; orele suplimentare efectuate S și D au deja plătit sporul de 100% de festivă, se compensează în 90 de zile sau se plătesc cu spor de 75% (175%); orele sărbători legale în normă se vor plăti imediat fără a fi compensate, cele peste normă au sporul de festive plătit se compensează în 30 de zile sau se plătesc cu spor de 75 sau 95 % în funcție de cum cade ziua respectivă. Dacă se va trece la plata în acest fel se vor întâlni si vor semna actul adițional la C.C.M. cu modificările dorite de administrație. S-a încheiat doar un proces verbal de ședință, nu s-a semnat act adițional, urmează o nouă întâlnire...

Adaugă comentariu



TeamViewer pentru Asistenţă la distanţă Asistenţă la distanţă
© 2013-2015 Sindicatul Trafic 2009 Iași | administrat de Marian Burlacu