Breadcrumbs
Autentificare
Legături utile
INFORMARE PROCES, DOSAR NR.3784/99/2023
- Detalii
- Publicat: Luni, 08 Aprilie 2024 14:49
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 424
În atenția membrilor SINDICAT TRAFIC 2009:
La data de 08.04.2024, de la ora 10:00, a avut loc, la Tribunalul Iași, primul termen de judecată în dosar nr. 3784/99/2023, în legătură cu neacordarea repausului săptămânal. Instanța a respins toate excepțiile ridicate în această primă fază de către pârâtă, ca nefondate, a luat notă de faptul că nu s-au depus documentele solicitate la dosarul cauzei, de asemenea, a luat notă de faptul că se vor depune întâmpinări și răspunsuri, ca urmare a dezbaterilor de astăzi. A fost stabilit un nou termen de judecată - al doilea - pe data de 30 septembrie curent, începând cu ora 11:00, dată până la care trebuie ca pârâta să prezinte toate documentele solicitate la dosarul cauzei, de asemenea, să prezinte o poziție coerentă asupra cauzei, pentru că la acest prim termen, argumentele prezentate nu s-au sprijinit pe prevederile legale...
LA INFRA, CEI TREI „R” ÎN ACȚIUNE...
- Detalii
- Publicat: Marți, 27 Februarie 2024 12:49
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 1653
Lume, lume, început de an în forță la INFRA... Conducerea competentă de la C.N.C.F. „CFR-SA” a demarat o acțiune concretă de reorganizare și eficientizare a activității companiei, pe bază modernă a celor trei „R” - reorganizare, reducere, rezilență (cum bine spune un renumit profesor de fizică)...
Deci, cum credeți că se începe reorganizarea la calea ferată? Fix cu „INIMA” căii ferate, respectiv cu centrele de coordonare și control ale traficului feroviar, respectiv REGULATOARELE DE CIRCULAȚIE! Credeați cumva că se începe cu o analiză a activității personalului TESA/ADMINISTRATIV, STUFOS, ce depășește 45% din totalul personalului? Credeați cumva că se începe cu eficientizarea activității în acest sector? Aș, de unde! Nu se poate întrerupe circuitul hârtiilor între birouri, servicii, compartimente, etc... - cum se vor mai fi numind toate subunitățile de trântori de pe la calea ferată... În ultimii ani, s-au umflat sediile regionalelor CF de manipulatori de documente/hârtii, de diverse foncții, dacă te duci cu un document la vreo aprobare, ai nevoie de 5-6 semnături și ștampile, de amețești umblând după diverse aprobări! Halal! Așa organizare, aferim...
Dar, să vedem ce spun tovărășeii din conducerea de la INFRA... Domne, au produs acești domni capabili și o „analiză” a activității Regulatoarelor de Circulație, cu niște indicatori, de unde rezultă că e nevoie de ceva reorganizare și reducere... Tot în docomentul respectiv - de altfel, un act excepțional, cu termene, etc. - autorii recunosc că sunt mai multe elemente de luat în calcul la efectuarea acestei analize, dar pe care domniile lor nu s-au sinchisit să o facă, lăsând eventual pe alții să muncească la asta... Ce înseamnă asta? Păi, nu au luat în calcul, așa cum bine recunosc, „numărul de stații din subordine, volumul de închideri de linie, volumul de scoateri din funcție a instalațiilor SC, dacă linia este electrificată sau nu, dacă operatorul de circulație efectuează și alte sarcini de serviciu...” La toate astea, ar trebui adăugate deranjamentele cotidiene frecvente, la linii și instalații, la instalațiile de telecomunicații, defectările de material rulant, etc. Nu mai spunem de munca dublată de funcționarea sistemului informatic, în care trebuie introduse/analizate datele...
Deci, s-au apucat să eficientizeze activitatea a câtorva sute de salariați din compartimentul de exploatare/coordonare și control al traficului, urmând ca, după operatorii de circulație, să se ocupe de restul „aparatului sanguin” al căii ferate, respectiv de impiegații de mișcare - vreo câteva mii? Ăsta e trendul?
Așteptăm cu interes rezultatul acestei superbe acțiuni, ce denotă o conducere calmă, echilibrată și competentă a căii ferate române! Faptul că avem niște profesioniști la butoane dă la întreg personalul o stare de încredere, de bine, în desfășurarea activității feroviare de la INFRA! BRAVOS!
În atașament, se poate consulta această minunăție de act, o capodoperă de viziune asupra organizării feroviare!
16 FEBRUARIE 2024, ZIUA CEFERIȘTILOR...
- Detalii
- Publicat: Joi, 15 Februarie 2024 19:48
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 1415
Ca de obicei, de ziua ceferiștilor - 16 februarie, boborul muncitor feroviar nu prea știe dacă să se bucure, sau să se întristeze, nu știe dacă sărbătorește, sau comemorează... Rămâne ca istoricii să ne lămurească... Ce rămâne însă clar, în memoria noastră? Că acum 91 de ani, la 16 februarie 1933, ceferiștii au scris o pagină de istorie, colorată cu sânge... Dacă privim ceea ce a fost, dacă ne uităm la ceea ce avem acum, parcă nu îți vine a crede...
Dar, toate la timpul lor... Deci, ca să cunoască și o parte din cei nou veniți la gară, puțin din această istorie, să dăm cuvântul presei din acea vreme - când încă se mai făcea presă, iar ziariștii își făceau meseria onest, spunând adevărul...
„ 16 februarie 1933, ora 12. Venit pe Calea Griviţei, la şase ore de la ceea ce autorităţile numesc „restabilirea liniştii”, reporterul ziarului Curentul notează:
„Strada are un aspect fantastic. Petele de sânge pe pavaj la locul ostilităţilor, pietre, lemne şi rămăşiţe din vehiculele devastate, completează cadrul cu magazinele devastate. Clădirile sânt pline de urme, întocmai ca după bombardament de avioane. Unde au fost cândva împrejmuiri au rămas doar urme. Două băcănii au fost complet devastate de agitatori, la alte zece prăvălii, vitrinele sparte, o clădire în construcţie surpată etc. Strada, pe o distanţă de un kilometru, este plină de cărămizi, bricege, bucăţi de lemne, de fier şi multe revolvere aruncate de lucrători în timpul busculadelor”.
…..
În istoria României noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, poate şi datorită dramatismului ei alimentat de celebra sirenă a lui Vasile Roaită, a reuşit să împingă în plan secund alte momente din ianuarie şi februarie 1933, la fel de importante (…)
Pe 17 ianuarie 1933, Consiliul de Miniştri decide o a treia Curbă de sacrificiu, prin care salariile şi pensiile se diminuau cu 10-12%. O măsură de austeritate prevăzută de planul de la Genova, un fel de acord cu FMI de azi, semnat de România la 28 ianuarie 1933.
Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă.
Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea!, chiar de G.G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933 (…)
Într-un interviu acordat lui Nicolae Crevedia în Calendarul din 23 februarie 1933, ing. Victoran Nicolau, Directorul Atelierelor CFR, recunoaşte dificultăţile de la obârşia agitaţiilor. Reducerea creditelor acordate căilor ferate în context de criză, a dus la reducerea numărului de ore de lucru. Situaţia muncitorului nu era însă deloc roză:
„Lucrătorii erau grevaţi de multe şi grele datorii: ratele pentru lemne, pentru societatea de îmbrăcăminte, Casa Muncii, secţia judiciară, Roiu, care conduce cooperativa de aprovizionare a lucrătorului”.
„Strada are un aspect fantastic. Petele de sânge pe pavaj la locul ostilităţilor, pietre, lemne şi rămăşiţe din vehiculele devastate, completează cadrul cu magazinele devastate. Clădirile sânt pline de urme, întocmai ca după bombardament de avioane. Unde au fost cândva împrejmuiri au rămas doar urme. Două băcănii au fost complet devastate de agitatori, la alte zece prăvălii, vitrinele sparte, o clădire în construcţie surpată etc. Strada, pe o distanţă de un kilometru, este plină de cărămizi, bricege, bucăţi de lemne, de fier şi multe revolvere aruncate de lucrători în timpul busculadelor”.
…..
În istoria României noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, poate şi datorită dramatismului ei alimentat de celebra sirenă a lui Vasile Roaită, a reuşit să împingă în plan secund alte momente din ianuarie şi februarie 1933, la fel de importante (…)
Pe 17 ianuarie 1933, Consiliul de Miniştri decide o a treia Curbă de sacrificiu, prin care salariile şi pensiile se diminuau cu 10-12%. O măsură de austeritate prevăzută de planul de la Genova, un fel de acord cu FMI de azi, semnat de România la 28 ianuarie 1933.
Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă.
Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea!, chiar de G.G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933 (…)
Într-un interviu acordat lui Nicolae Crevedia în Calendarul din 23 februarie 1933, ing. Victoran Nicolau, Directorul Atelierelor CFR, recunoaşte dificultăţile de la obârşia agitaţiilor. Reducerea creditelor acordate căilor ferate în context de criză, a dus la reducerea numărului de ore de lucru. Situaţia muncitorului nu era însă deloc roză:
„Lucrătorii erau grevaţi de multe şi grele datorii: ratele pentru lemne, pentru societatea de îmbrăcăminte, Casa Muncii, secţia judiciară, Roiu, care conduce cooperativa de aprovizionare a lucrătorului”.
Cum i-a tras guvernul pe sfoară
Tulburările de la Griviţa apar la finele lui ianuarie 1933, pe măsură ce se apropie ziua de salariu - un salariu diminuat cu 10%, potrivit măsurilor decise de Guvern în 17 ianuarie 1933.
Timp de câteva zile, ei fac grevă de două ore în fiecare după-amiază. Se ţin cuvântări în care se cer: să nu li se aplice curba de sacrificiu, să nu li se reducă săptămâna de lucru şi să li se dea din nou alocaţia de scumpete şi alocaţia de chirie.
2.000 de lucrători se adună marţi, 31 ianuarie 1933, dimineaţa în faţa Direcţiunii Atelierelor într-o mişcare de protest față de noile măsuri de austeritate. O delegaţie a muncitorilor e primită de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor, care se afla în sediul Direcţiunii.
Miercuri, 1 februarie 1933 la ora 12, în urma intervenţiei lui Eduard Mirto, Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor decide să se restituie cei 10% reţinuţi pe ianuarie, se dă un Comunicat în acest sens. Faţă de problemele cu care se confruntă salariaţii, e prea puţin, se vede limpede că e o măsură luată în grabă, vizând detensionarea situaţiei.
A doua zi, joi, 2 februarie 1933.
Din cei 5.000 de lucrători, reiau lucrul doar 200. Ceilalţi, ocupând Atelierele, stau cu braţele încrucişate, împiedicându-i şi pe ceilalţi 200, care se declară mulţumiţi de Comunicatul Ministrului.
La ora 11, după o consfătuire a greviştilor, se alege o delegaţie care merge la Directorul Atelierelor Griviţa, ing. Atanasiu, pentru prezentarea revendicărilor. Se exprimă neîncrederea în Comunicat şi se cer noi condiţii: comitetul de fabrică, organ consultativ obligatoriu pentru administraţia CFR în acord cu lucrătorii, acordarea alocaţiei de scumpete, desfiinţarea impozitului global, sporirea salariilor cu 40% şi încetarea concedierilor.
Muncitorii aşteaptă în linişte. La 11.30, 200 de muncitori merg la halta Griviţa pentru a-i convinge pe lucrătorii care formează garniturile să părăsească lucrul. Nu reuşesc.
– Se pune în funcţiune sirena. Direcţia ia măsuri „pentru înfiinţarea fluierului”. Un grup de muncitori îl leagă pe mecanic forţându-l să pună în funcțiune mecanismul sirenei, întâmplarea are loc la sala cazanelor sub presiune.
– Se ţine o întrunire continuă. Mai întâi în sala de vagonete, apoi din balconul clădirii administraţiei, unde vorbitorii s-au căţărat cu ajutorul unei prăjini.
– Secretarul Uniunii Sindicatelor Ceferiste vrea să ia cuvântul, dar nu-i lăsat.
- Greviştii stau nemâncaţi până seara, când vin la poartă neveste şi copii cu de-ale gurii. După amiaza: greviştii dau un Comunicat în care se arată: „Noi demonstrăm paşnic”.
La 16.30, schimbul doi intră pentru a se alătura grevei. De la Podul Grand până în dreptul Atelierelor sânt masate trupe.
La ora 18 – Eduard Mirto primeşte delegaţia de muncitori condusă de Traian Bogăţoiu. Tratativele iau sfârşit la ora 21, se anunţă că revendicările salariaţilor au fost acceptate.
Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti, cât e acum numărul lor, la ora 23, greva încetează.
Din partea guvernului e un simplu truc pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, introducerea stării de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. A doua zi, graţie zbaterii aceluiaşi Armand Călinescu, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea până la dezbaterea în Parlament. În istoria României va rămâne ca unul dintre faptele cele mai ciudate rapiditatea cu care a fost adoptată această Lege.
Curentul din 5 februarie 1933 face istoria acestei Legi, echivalentă cu o lovitură de Stat. Proiectul de Lege e aprobat de Guvern în noaptea de 2 spre 3 februarie 1933. A doua zi după-amiază, Al Vaida-Voevod şi G.G. Mironescu sânt primiţi de Carol al II-lea în audienţă specială. Regele semnează Proiectul. Proiectul e trimis Consiliului Legislativ care-l aprobă imediat.
„Curentul” ţine să precizeze:
„Proiectul de lege pentru proclamarea stării de asediu a fost redactat în cel mai strict secret. Unii dintre miniştrii şi subsecretari de stat n-au ştiut de existenţa proiectului decât atunci când, după ce-a fost semnat de Rege, ministrul de Interne l-a dus la Cameră”.
– Şedinţa Camerei, programată pentru ora 15, se deschide abia la 16.30. Atmosfera: „Miniştrii erau toţi în Camera miniştrilor. Deputaţii majoritari şi opoziţioniştii se înghesuiau pe culoare şi la bufet. Se petrecea ceva, dar ce anume, nimeni nu ştia precis”.
– Mai înainte, Vaida îi convoacă pe liderii partidelor.
– 16.30. La deschiderea şedinţei, ministrul de interne citeşte Proiectul de lege. Atmosferă: „Stupoare generală. Aplauze rare la majoritate. Dezaprobări pe unele din băncile Opoziţiei”.
Tulburările de la Griviţa apar la finele lui ianuarie 1933, pe măsură ce se apropie ziua de salariu - un salariu diminuat cu 10%, potrivit măsurilor decise de Guvern în 17 ianuarie 1933.
Timp de câteva zile, ei fac grevă de două ore în fiecare după-amiază. Se ţin cuvântări în care se cer: să nu li se aplice curba de sacrificiu, să nu li se reducă săptămâna de lucru şi să li se dea din nou alocaţia de scumpete şi alocaţia de chirie.
2.000 de lucrători se adună marţi, 31 ianuarie 1933, dimineaţa în faţa Direcţiunii Atelierelor într-o mişcare de protest față de noile măsuri de austeritate. O delegaţie a muncitorilor e primită de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor, care se afla în sediul Direcţiunii.
Miercuri, 1 februarie 1933 la ora 12, în urma intervenţiei lui Eduard Mirto, Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor decide să se restituie cei 10% reţinuţi pe ianuarie, se dă un Comunicat în acest sens. Faţă de problemele cu care se confruntă salariaţii, e prea puţin, se vede limpede că e o măsură luată în grabă, vizând detensionarea situaţiei.
A doua zi, joi, 2 februarie 1933.
Din cei 5.000 de lucrători, reiau lucrul doar 200. Ceilalţi, ocupând Atelierele, stau cu braţele încrucişate, împiedicându-i şi pe ceilalţi 200, care se declară mulţumiţi de Comunicatul Ministrului.
La ora 11, după o consfătuire a greviştilor, se alege o delegaţie care merge la Directorul Atelierelor Griviţa, ing. Atanasiu, pentru prezentarea revendicărilor. Se exprimă neîncrederea în Comunicat şi se cer noi condiţii: comitetul de fabrică, organ consultativ obligatoriu pentru administraţia CFR în acord cu lucrătorii, acordarea alocaţiei de scumpete, desfiinţarea impozitului global, sporirea salariilor cu 40% şi încetarea concedierilor.
Muncitorii aşteaptă în linişte. La 11.30, 200 de muncitori merg la halta Griviţa pentru a-i convinge pe lucrătorii care formează garniturile să părăsească lucrul. Nu reuşesc.
– Se pune în funcţiune sirena. Direcţia ia măsuri „pentru înfiinţarea fluierului”. Un grup de muncitori îl leagă pe mecanic forţându-l să pună în funcțiune mecanismul sirenei, întâmplarea are loc la sala cazanelor sub presiune.
– Se ţine o întrunire continuă. Mai întâi în sala de vagonete, apoi din balconul clădirii administraţiei, unde vorbitorii s-au căţărat cu ajutorul unei prăjini.
– Secretarul Uniunii Sindicatelor Ceferiste vrea să ia cuvântul, dar nu-i lăsat.
- Greviştii stau nemâncaţi până seara, când vin la poartă neveste şi copii cu de-ale gurii. După amiaza: greviştii dau un Comunicat în care se arată: „Noi demonstrăm paşnic”.
La 16.30, schimbul doi intră pentru a se alătura grevei. De la Podul Grand până în dreptul Atelierelor sânt masate trupe.
La ora 18 – Eduard Mirto primeşte delegaţia de muncitori condusă de Traian Bogăţoiu. Tratativele iau sfârşit la ora 21, se anunţă că revendicările salariaţilor au fost acceptate.
Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti, cât e acum numărul lor, la ora 23, greva încetează.
Din partea guvernului e un simplu truc pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, introducerea stării de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. A doua zi, graţie zbaterii aceluiaşi Armand Călinescu, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea până la dezbaterea în Parlament. În istoria României va rămâne ca unul dintre faptele cele mai ciudate rapiditatea cu care a fost adoptată această Lege.
Curentul din 5 februarie 1933 face istoria acestei Legi, echivalentă cu o lovitură de Stat. Proiectul de Lege e aprobat de Guvern în noaptea de 2 spre 3 februarie 1933. A doua zi după-amiază, Al Vaida-Voevod şi G.G. Mironescu sânt primiţi de Carol al II-lea în audienţă specială. Regele semnează Proiectul. Proiectul e trimis Consiliului Legislativ care-l aprobă imediat.
„Curentul” ţine să precizeze:
„Proiectul de lege pentru proclamarea stării de asediu a fost redactat în cel mai strict secret. Unii dintre miniştrii şi subsecretari de stat n-au ştiut de existenţa proiectului decât atunci când, după ce-a fost semnat de Rege, ministrul de Interne l-a dus la Cameră”.
– Şedinţa Camerei, programată pentru ora 15, se deschide abia la 16.30. Atmosfera: „Miniştrii erau toţi în Camera miniştrilor. Deputaţii majoritari şi opoziţioniştii se înghesuiau pe culoare şi la bufet. Se petrecea ceva, dar ce anume, nimeni nu ştia precis”.
– Mai înainte, Vaida îi convoacă pe liderii partidelor.
– 16.30. La deschiderea şedinţei, ministrul de interne citeşte Proiectul de lege. Atmosferă: „Stupoare generală. Aplauze rare la majoritate. Dezaprobări pe unele din băncile Opoziţiei”.
– Şedinţa se suspendă pentru ca Proiectul să poată fi discutat de Comisia administrativă a Camerei.
– 20.30. Se redeschide şedinţa. Votul se încheie după 12 noaptea.
– La 12 şi ceva, Proiectul e dus la Senat. Votul e dat la 2 noaptea.
– Monitorul Oficial apare în ediţie specială în data de 4 februarie, dimineaţa.
Decretul fiind deja pregătit, se proclamă imediat starea de asediu. Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sânt rechemate sub arme două contingente.
În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă.
Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări. Peste 1.600 de oameni sânt luaţi din somn. Atelierele explodează de mânie.
Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii. Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpânire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grand. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori.
În jurul atelierelor sânt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare. O trage un agent al Siguranţei: Vasile Roaită.
La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală. Sânt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare.
„Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricând.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era la ateliere: „Să nu mai mişte unul. Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflând că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10 000 de oameni. Rude din cartier ale celor asupra cărora erau îndreptate mitralierele. Femei, copii, bătrâni. La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6,30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rândurile greviştilor. Cei 2000 de muncitori aflaţi în grevă „sânt luaţi prizonieri”. Cu mâinile sus, între baionete, sânt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.
În cartierul Griviţa, dar şi în întreg Bucureştiul, prind a înflori zvonurile alimentate şi de secretomania autorităţilor.
Descins la faţa locului pentru a realiza şi publica ancheta-reportaj „Pe urmele rebeliunii ceferiştilor”, Nicolae Crevedia, unul dintre marii gazetari ai vremii, scrie în Preambulul din Calendarul, 20 februarie 1933.
„E greu într-adevăr să ajungă la o concluzie când investigaţiile noastre cad într-o atmosferă încă fierbinte, când legenda celor petrecute a început să prindă aripi, aripi argumentate de gura cartierului, înclinată întotdeauna spre exagerare”.
"Martirul" Vasile Roaită
Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la "meritul" său în favoarea lui Roaită - un "erou" mort servea mult mai bine propagandei şi nu cerea nici un fel de compensaţii.”
– 20.30. Se redeschide şedinţa. Votul se încheie după 12 noaptea.
– La 12 şi ceva, Proiectul e dus la Senat. Votul e dat la 2 noaptea.
– Monitorul Oficial apare în ediţie specială în data de 4 februarie, dimineaţa.
Decretul fiind deja pregătit, se proclamă imediat starea de asediu. Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sânt rechemate sub arme două contingente.
În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă.
Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări. Peste 1.600 de oameni sânt luaţi din somn. Atelierele explodează de mânie.
Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii. Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpânire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grand. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori.
În jurul atelierelor sânt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare. O trage un agent al Siguranţei: Vasile Roaită.
La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală. Sânt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare.
„Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricând.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era la ateliere: „Să nu mai mişte unul. Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflând că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10 000 de oameni. Rude din cartier ale celor asupra cărora erau îndreptate mitralierele. Femei, copii, bătrâni. La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6,30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rândurile greviştilor. Cei 2000 de muncitori aflaţi în grevă „sânt luaţi prizonieri”. Cu mâinile sus, între baionete, sânt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.
În cartierul Griviţa, dar şi în întreg Bucureştiul, prind a înflori zvonurile alimentate şi de secretomania autorităţilor.
Descins la faţa locului pentru a realiza şi publica ancheta-reportaj „Pe urmele rebeliunii ceferiştilor”, Nicolae Crevedia, unul dintre marii gazetari ai vremii, scrie în Preambulul din Calendarul, 20 februarie 1933.
„E greu într-adevăr să ajungă la o concluzie când investigaţiile noastre cad într-o atmosferă încă fierbinte, când legenda celor petrecute a început să prindă aripi, aripi argumentate de gura cartierului, înclinată întotdeauna spre exagerare”.
"Martirul" Vasile Roaită
Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la "meritul" său în favoarea lui Roaită - un "erou" mort servea mult mai bine propagandei şi nu cerea nici un fel de compensaţii.”
Așa s-a scris ISTORIA FEROVIARĂ ROMÂNEASCĂ...
INFORMARE PROCES, DOSAR 3802/99/2022 - 06.02.2024
- Detalii
- Publicat: Marți, 06 Februarie 2024 10:56
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 355
În atenția membrilor SINDICAT TRAFIC 2009:
Astăzi, 6 februarie 2024, a avut loc cel de al șaselea termen în dosarul nr. 3802/99/2022, aflat pe rolul Tribunalului Iași. Au fost depuse un număr/teanc mare de documente, atât în copie cât și în original. Consilierul juridic al pârâtei a făcut câteva precizări neclare, nu știa dacă a depus un punct de vedere în apărare, sau o cerere reconvențională... Având în vedere cantitatea însemnată de documente depusă, Instanța a acordat un nou termen, pe data de 26.04.2024.
Se trage de timp de către pârâtă, mai ceva ca o echipă de fotbal care se teme să nu primească gol... Da, da...
ȘEDINȚĂ ADUNARE GENERALĂ - 7 MARTIE 2024
- Detalii
- Publicat: Luni, 05 Februarie 2024 15:48
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 501
În atenția membrilor SINDICAT TRAFIC 2009:
În data de 7 martie 2024, începând cu ora 9.30, la CLUBUL CFR IAȘI, de la Râpa Galbenă, va avea loc ședința anuală a Adunării Generale a SINDICAT TRAFIC 2009. Sunt așteptați să participe toți membrii de sindicat, iar cei care, din motive obiective - sunt de serviciu, sau alte probleme urgente - nu pot participa, au la dispoziție delegațiile de împuternicire pentru colegi, conform prevederilor statutare.
Telegrama de ședință a fost transmisă în teritoriu, cu nr. 74, din data de 16.01.2024 și este disponibilă spre consultare în atașament.
