Breadcrumbs
Autentificare
Legături utile
NEGOCIERI C.C.M. LA C.N.C.F. „CFR-SA”, 6 APRILIE 2022...
- Detalii
- Publicat: Joi, 24 Martie 2022 13:26
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 3028
Lume, lume, vești „bune” pentru salariații de la „C.N.C.F. CFR-SA”! La data de 23.03.2022, conducerea C.N.C.F. „CFR-SA”, printr-o notificare scrisă, a înștiințat conducerea celor 3 federații sindicale feroviare reprezentative (semnatare ale ultimului C.C.M.) că le așteaptă în data de 06.04.2022, începând cu ora 11.00, la sediul companiei, pentru demararea negocierilor în vederea încheierii unui nou C.C.M., în acord cu prevederile Legii nr. 62/2011 și Legii nr. 55/15.05.2020...
Da... mai marii căii ferate, având „binecuvântarea” guwerner-ului patri...ot și salvator național, au decis că trebuie să se ocupe de soarta celor peste 23000 de lucrători feroviari și implicit, a familiilor lor...
Cum noi avem experiența anilor trecuți, nu ne facem mari iluzii, având în vedere „calitatea negociatorilor”, mai ales că, „pe surse”, de la începutul anului, se flutură „amărăștenilor” prin fața ochilor - așa cum se flutură taurilor la coride o flamură roșie - rezultatul dinainte știut și stabilit: o prelungire cu 12 luni a actualului C.C.M., cu o ditamai „mărire salarială” de 6,5% și o mărire a bonurilor/tichetelor de masă de la 15 la 20 lei !
Aceasta în condițiile în care, în mai bine de doi ani și jumătate, veniturile salariaților au rămas aceleași, iar puterea lor de cumpărare - valoarea salariilor nete, reale, a scăzut undeva între 40-50%!
Dar, să stăm un pic strâmb și să judecăm drept...
În primul rând, solicitarea de începere a negocierilor pentru un nou C.C.M., făcută de către conducerea „C.N.C.F. CFR-SA”, nu trebuia să se adreseze tuturor părților interesate, respectiv TUTUROR SINDICATELOR și SALARIAȚILOR (PENTRU CEI NESINDICALIZAȚI), conform legii? Sau, în buna tradiție a ultimelor C.C.M., nu are chef să respecte legea?
În al doilea rând - iar aceste rânduri ar trebui să dea de gândit atât „negociatorilor”, cât și salariaților și liderilor obișnuiți, mărunți de sindicat - de ce ar trebui semnat un NOU C.C.M., avându-se în vedere că actuala putere politică nu dorește să pună în vigoare STATUTUL PERSONALULUI FEROVIAR, pe care îl amâna și îl va tot amâna până la calendele grecești - fără o acțiune viguroasă de protest din partea majorității/tuturor salariaților/sindicatelor de la CALEA FERATĂ? În anul de grație 2023 se împlinesc 90 de ani de istorie scrisă cu sânge de către ceferiști; dacă suntem sub prevederile unui C.C.M. - NU SE POATE DECLANȘA O GREVĂ, LEGAL, pentru a pune în aplicarea LEGEA ce repară, cât de cât, nedreptățile suferite de ceferiști în ultimii 20 de ani - pierderea grupelor de muncă pentru majoritatea lor (excepție făcând mecanicii), pierderea coeficienților reali de ierarhizare a funcțiilor, plata corectă a prestației muncii unui ceferist, etc.; de condiții de muncă, nu are rost să vorbim prea mult, le știm/vedem cu toții...
DECI, C.C.M. NOU, are ca scop, tocmai acest motiv - de a împiedica PROTESTELE JUSTIFICATE AL SALARIAȚILOR? ACESTA ESTE DE FAPT SCOPUL?
Ca și concluzie - nu credem că se impune un nou C.C.M. ACUM, normal ar fi un „Acord” până la sfârșitul anului, care să nu „lege” salariații de imposibilitatea protestelor la 90 de ani de la istoria scrisă cu sânge pentru noi...
LA C.N.C.F. „CFR-SA” REORGANIZARE SAU MIȘTOCĂREALĂ?
- Detalii
- Publicat: Miercuri, 09 Martie 2022 18:44
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 3167
Doamnelor și domnilor, la C.N.C.F. „CFR-SA” se discută de la începutul lunii martie curent, mai exact, de pe data de 2 martie, de un program de „eficientizare și reorganizare” a activității de Trafic! A apărut deja pe unele grupuri și site-uri feroviare chiar și actul respectiv, dar nu prea am văzut cine știe ce reacții!
Dar, să vedem cine a declanșat această „furtună” la INFRA! Domne, inițiatorul acestui act este chiar directorul general interimar - respectiv tovarășul Ion Simu Alexandru - proaspăt numit în funcția „interimară” pe termen de 4 luni la 17 decembrie 2021! Înainte de a discuta pe marginea „docomentului”, să vedem cine e tovarășul D.G.! Conform prezentării făcute de purtătorul de cuvânt al Companiei - „ Ion Simu-Alexandru, de profesie inginer, este absolvent al Facultății de Mecanică, specializarea Ingineria Sistemelor de Circulație Feroviară, din cadrul Universității Politehnice Timișoara și are o experiență profesională de 30 de ani în domeniul feroviar”. De asemenea, a fost director al S.R.C.F. Timișoara. Ce dorește să facă noul D.G.? „Directorul general interimar al CFR SA și-a propus pentru perioada imediat următoare continuarea proiectelor începute, implementarea obiectivelor cuprinse în strategia de dezvoltare a rețelei feroviare și, nu în ultimul rând, prioritizarea proiectelor feroviare incluse în Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru modernizarea infrastructurii feroviare” - ne informează Club Feroviar. „Toate aceste proiecte, care au o contribuție esențială în dezvoltarea economică a rețelei feroviare naționale, dar și a companiei în sine, se vor implementa în regim accelerat, pentru că acum există șansa uriașă să modernizăm calea ferată, în această perioadă în care transportul feroviar, cel mai ecologic mod de transport, este o prioritate la nivel european și național” - declară proaspătul D.G. Frumoasă prezentare, frumoase vorbe, dar, de la vorbe la fapte... e cale lungă și nu numai... Proaspătul D.G. - spun gurile rele - dar noi nu știm ce să credem, poate ne spun mai multe colegii de pe S.R.C.F. Timișoara, ar fi un vajnic susținător al găștii trădătoare de la MC, de aici, se pare, a rezultat și numirea... Se spune că, la petrecerile de la sfârșit de an, la nivel de regională, nu erai primit acolo decât dacă erai membru, sau prezentai o adeziune la MC, chiar dacă, să zicem, erai șeful diviziei Linii și ar fi fost normal să fii la Drum de Fier... Da, tot felul de chestii comico-tragice ...
Dar, să mai lăsăm bursa zvonurilor și să vedem cam care e treaba cu „docomentul”... Deci D.G. ne spune că Direcția Trafic, împreună cu S.R.C.F. 1-8, după o „serioasă analiză”, au identificat „o serie de principii, pentru eficientizarea activității de trafic”. Apoi, dă sarcini S.R.C.F. să analizeze și să stabilească „măsuri concrete”... până la data de 18.03.2022. Din colectivul semnatar al actului respectiv nu putea lipsi eternul „derector cu ochi albaștri”, cel ce este un fel de factotum al negocierilor C.C.M. din ultimii ani...
Acum, ca să pricepem și noi, muritorii de rând, despre ce e vorba, cred că se pun câteva întrebări de bun simț:
1.După 1990, s-au făcut diverse „reorganizări și eficientizări” la calea ferată, ce au dus la scăderea numărului de salariați de la circa 270.000, la circa 47.000 (cu tot cu cei de la OTF privați)! Alte rezultate vizibile și benefice pentru calea ferată, după „eficientizări și reorganizări” se mai văd? Da de unde - infrastructura feroviară e „varză”, practic, nu trece o săptămână fără cel puțin un eveniment/incident feroviar (cel mai adesea, o deraiere, în circulație sau la manevră); salariile majorității „pălmașilor” feroviari sunt mai apropiate de salariul unui lucrător comercial din supermarketuri (nu că nu am respecta profesia respectivă, dar, nu se compară cu munca unui „pălmaș feroviar” sub nici o formă!), decât de salariul mediu pe economie; majoritatea stațiilor de cale ferată arată ca după un război, sau după un bombardament; viteza comercială a trenurilor este mai mică decât cea a trenurilor din perioada interbelică, etc.
2.Înainte de a se „eficientiza și reorganiza” personalul de trafic, de exploatare, s-au analizat „performanțele” personalului TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ)? Din această cauză - a „eficientizării”, în ultima perioadă s-au mai făcut 7 posturi de directori? De asta s-au mai angajat o groază de ingineri, etc.? Era nevoie să mai prindă câte un post ba o nevastă, ba o amantă, ba o nepoată, etc.? Nu mergea gara fără ăștia?
3.Dar, cea mai importantă întrebare care se pune - unde sunt „organizațiile sindicale reprezentative semnatare de C.C.M.”? Știu ceva de asta? Că „docomentul” a apărut pe data de 2 martie, a trecut o săptămână și nu am văzut nici un punct de vedere de nicăieri! Nu ar trebui să „apară în peisaj” și SINDICATELE?
„Docomentul” respectiv poate fi consultat în atașamentul acestor rânduri, pentru informarea fiecărui salariat al C.N.C.F. „CFR-SA”...
8 MARTIE - LA MULȚI ANI DOAMNELOR ȘI DOMNIȘOARELOR!
- Detalii
- Publicat: Marți, 08 Martie 2022 13:16
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 676
ASTĂZI, 8 MARTIE
să le urăm colegelor noastre de serviciu, bunicilor, mamelor, surorilor, soțiilor, fiicelor, nepoatelor, cumnatelor, verișoarelor - mai puteți adăuga ceea ce am uitat - sănătate , o primăvară frumoasă (chiar dacă vremea ca de toamnă vrea să ne contrazică) și un strop de bucurie, alături de o floare/un buchet de flori! Să fiți fericite, că așa vom fi și noi liniștiți...
IMPORTANT PENTRU SALARIAȚII C.N.C.F. „CFR-SA”, RAMURA TRAFIC!
- Detalii
- Publicat: Miercuri, 23 Februarie 2022 20:18
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 4569
La data de 23 februarie 2022, după un proces „maraton” ce a durat trei ani, Curtea de Apel Iași a făcut dreptate și a pus lucrurile pe făgașul normal, în ceea ce privește respectarea Codului Muncii la C.N.C.F. „CFR-SA”! Astfel, în dosarul nr. 1173/99/2019, conform Hotărârii 145/23.02.2022 - „Respinge apelul formulat de către pârâta Compania Națională de Căi ferate ”CFR” S.A. Bucureşti – Sucursala Regională CF Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 275/18.02.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează. Respinge cererea intimatului Sindicatul Trafic 2009 de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată azi, 23.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
Pentru tot „boborul ceferist” prezentăm decizia Instanței de fond:
„Constată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 29, pct.2, art.47, pct.4 și pct.5 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2018-2019, înregistrat la ITM București sub nr. 221/08.06.2018.
Obligă pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA să calculeze şi să plătească reclamanţilor, pentru perioada valabilităţii CCM la nivel de unitate pentru anii 2018 – 2019, diferenţele de drepturi bănești aferente activităţii pentru revizia instalaţiilor, înainte de luarea în primire a serviciului; aferente orelor pentru instruire teoretică, sau şcoala personalului; aferente orelor pentru examinare profesională, examinare SSM şi AII, examinare medicală periodică, examinare psihologică, medicina muncii, anchetele ordonate de conducerea unităţilor sau subunităţilor; şi aferente orelor cu serviciul/activitatea de mişcare suspendată, prestate de fiecare reclamant peste durata normală a programului de lucru, astfel cum rezultă din pontajele angajatorului, diferențe derivând din drepturile încasate şi cele cuvenite pentru orele suplimentare, calculate cu un spor de 95% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA să calculeze şi să plătească reclamanţilor, pentru perioada februarie 2016 - 07.06.2018, diferenţele de drepturi bănești aferente activităţii pentru revizia instalaţiilor, înainte de luarea în primire a serviciului; aferente orelor pentru instruire teoretică, sau şcoala personalului, aferente orelor pentru examinare profesională, examinare SSM şi AII, examinare medicală periodică, examinare psihologică, medicina muncii, anchetele ordonate de conducerea unităţilor sau subunităţilor; şi aferente orelor cu serviciul/activitatea de mişcare suspendată, prestate de fiecare reclamant peste durata normală a programului de lucru, astfel cum rezultă din pontajele angajatorului, diferențe derivând din drepturile încasate şi cele cuvenite pentru orele suplimentare, calculate cu un spor de 75% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA să achite Sindicatului Trafic 2009 suma de 4000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 18.02.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
Acum, să „traducem” și pentru indivizii ce semnează C.C.M. cu prevederi ilegale - indiferent de partea care se situează în această comedie neagră - reprezentanți ai angajatorului sau pseudo-reprezentanți sindicali:
1.- la următorul C.C.M., dacă veți continua să semnați prostii, vă veți trezi cu plângeri penale nominale, credem că înțelegeți clar acest lucru;
2.- nu mai puteți obliga oamenii/salariații din ramura de Trafic, să se prezinte în afara timpului de lucru legal, la orele de „instruire teoretică/școala personalului”, „revizia instalațiilor”, etc. O notificare oficială urmează cât de curând, apoi, pe numele responsabililor, eventuale plângeri penale! Nu va fi de glumă, vom da rapid exemplu cu asemenea ticăloși! Trebuie ca și în România, indivizii ce se cred mici vechili la gară, să răspundă pe persoană fizică!
16 FEBRUARIE 2022 - ZI ANIVERSARĂ...
- Detalii
- Publicat: Miercuri, 16 Februarie 2022 14:30
- Scris de Sandu Gheorghe
- Accesări: 1136
Astăzi, 16 februarie, se împlinesc 89 de ani, de la data când ceferiștii au scris cu sânge file de istorie... Dar, să intrăm în atmosfera vremurilor de atunci...
16 februarie 1933, ora 12. Venit pe Calea Griviţei, la şase ore de la ceea ce autorităţile numesc „restabilirea liniştii”, reporterul ziarului Curentul notează:
„Strada are un aspect fantastic. Petele de sânge pe pavaj la locul ostilităţilor, pietre, lemne şi rămăşiţe din vehiculele devastate, completează cadrul cu magazinele devastate. Clădirile sânt pline de urme, întocmai ca după bombardament de avioane. Unde au fost cândva împrejmuiri au rămas doar urme. Două băcănii au fost complet devastate de agitatori, la alte zece prăvălii, vitrinele sparte, o clădire în construcţie surpată etc. Strada, pe o distanţă de un kilometru, este plină de cărămizi, bricege, bucăţi de lemne, de fier şi multe revolvere aruncate de lucrători în timpul busculadelor”.
…..
În istoria României noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, poate şi datorită dramatismului ei alimentat de celebra sirenă a lui Vasile Roaită, a reuşit să împingă în plan secund alte momente din ianuarie şi februarie 1933, la fel de importante (…)
Pe 17 ianuarie 1933, Consiliul de Miniştri decide o a treia Curbă de sacrificiu, prin care salariile şi pensiile se diminuau cu 10-12%. O măsură de austeritate prevăzută de planul de la Genova, un fel de acord cu FMI de azi, semnat de România la 28 ianuarie 1933.
Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă.
Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea!, chiar de G.G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933 (…)
Într-un interviu acordat lui Nicolae Crevedia în Calendarul din 23 februarie 1933, ing. Victoran Nicolau, Directorul Atelierelor CFR, recunoaşte dificultăţile de la obârşia agitaţiilor. Reducerea creditelor acordate căilor ferate în context de criză, a dus la reducerea numărului de ore de lucru. Situaţia muncitorului nu era însă deloc roză:
„Lucrătorii erau grevaţi de multe şi grele datorii: ratele pentru lemne, pentru societatea de îmbrăcăminte, Casa Muncii, secţia judiciară, Roiu, care conduce cooperativa de aprovizionare a lucrătorului”.
Cum i-a tras guvernul pe sfoară
Tulburările de la Griviţa apar la finele lui ianuarie 1933, pe măsură ce se apropie ziua de salariu - un salariu diminuat cu 10%, potrivit măsurilor decise de Guvern în 17 ianuarie 1933.
Timp de câteva zile, ei fac grevă de două ore în fiecare după-amiază. Se ţin cuvântări în care se cer: să nu li se aplice curba de sacrificiu, să nu li se reducă săptămâna de lucru şi să li se dea din nou alocaţia de scumpete şi alocaţia de chirie.
2.000 de lucrători se adună marţi, 31 ianuarie 1933, dimineaţa în faţa Direcţiunii Atelierelor într-o mişcare de protest față de noile măsuri de austeritate. O delegaţie a muncitorilor e primită de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor, care se afla în sediul Direcţiunii.
Miercuri, 1 februarie 1933 la ora 12, în urma intervenţiei lui Eduard Mirto, Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor decide să se restituie cei 10% reţinuţi pe ianuarie, se dă un Comunicat în acest sens. Faţă de problemele cu care se confruntă salariaţii, e prea puţin, se vede limpede că e o măsură luată în grabă, vizând detensionarea situaţiei.
A doua zi, joi, 2 februarie 1933.
Din cei 5.000 de lucrători, reiau lucrul doar 200. Ceilalţi, ocupând Atelierele, stau cu braţele încrucişate, împiedicându-i şi pe ceilalţi 200, care se declară mulţumiţi de Comunicatul Ministrului.
La ora 11, după o consfătuire a greviştilor, se alege o delegaţie care merge la Directorul Atelierelor Griviţa, ing. Atanasiu, pentru prezentarea revendicărilor. Se exprimă neîncrederea în Comunicat şi se cer noi condiţii: comitetul de fabrică, organ consultativ obligatoriu pentru administraţia CFR în acord cu lucrătorii, acordarea alocaţiei de scumpete, desfiinţarea impozitului global, sporirea salariilor cu 40% şi încetarea concedierilor.
Muncitorii aşteaptă în linişte. La 11.30, 200 de muncitori merg la halta Griviţa pentru a-i convinge pe lucrătorii care formează garniturile să părăsească lucrul. Nu reuşesc.
– Se pune în funcţiune sirena. Direcţia ia măsuri „pentru înfiinţarea fluierului”. Un grup de muncitori îl leagă pe mecanic forţându-l să pună în funcțiune mecanismul sirenei, întâmplarea are loc la sala cazanelor sub presiune.
– Se ţine o întrunire continuă. Mai întâi în sala de vagonete, apoi din balconul clădirii administraţiei, unde vorbitorii s-au căţărat cu ajutorul unei prăjini.
– Secretarul Uniunii Sindicatelor Ceferiste vrea să ia cuvântul, dar nu-i lăsat.
- Greviştii stau nemâncaţi până seara, când vin la poartă neveste şi copii cu de-ale gurii. După amiaza: greviştii dau un Comunicat în care se arată: „Noi demonstrăm paşnic”.
La 16.30, schimbul doi intră pentru a se alătura grevei. De la Podul Grand până în dreptul Atelierelor sânt masate trupe.
La ora 18 – Eduard Mirto primeşte delegaţia de muncitori condusă de Traian Bogăţoiu. Tratativele iau sfârşit la ora 21, se anunţă că revendicările salariaţilor au fost acceptate.
Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti, cât e acum numărul lor, la ora 23, greva încetează.
Din partea guvernului e un simplu truc pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, introducerea stării de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. A doua zi, graţie zbaterii aceluiaşi Armand Călinescu, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea până la dezbaterea în Parlament. În istoria României va rămâne ca unul dintre faptele cele mai ciudate rapiditatea cu care a fost adoptată această Lege.
Curentul din 5 februarie 1933 face istoria acestei Legi, echivalentă cu o lovitură de Stat. Proiectul de Lege e aprobat de Guvern în noaptea de 2 spre 3 februarie 1933. A doua zi după-amiază, Al Vaida-Voevod şi G.G. Mironescu sânt primiţi de Carol al II-lea în audienţă specială. Regele semnează Proiectul. Proiectul e trimis Consiliului Legislativ care-l aprobă imediat.
„Curentul” ţine să precizeze:
„Proiectul de lege pentru proclamarea stării de asediu a fost redactat în cel mai strict secret. Unii dintre miniştrii şi subsecretari de stat n-au ştiut de existenţa proiectului decât atunci când, după ce-a fost semnat de Rege, ministrul de Interne l-a dus la Cameră”.
– Şedinţa Camerei, programată pentru ora 15, se deschide abia la 16.30. Atmosfera: „Miniştrii erau toţi în Camera miniştrilor. Deputaţii majoritari şi opoziţioniştii se înghesuiau pe culoare şi la bufet. Se petrecea ceva, dar ce anume, nimeni nu ştia precis”.
– Mai înainte, Vaida îi convoacă pe liderii partidelor.
– 16.30. La deschiderea şedinţei, ministrul de interne citeşte Proiectul de lege. Atmosferă: „Stupoare generală. Aplauze rare la majoritate. Dezaprobări pe unele din băncile Opoziţiei”.
– Şedinţa se suspendă pentru ca Proiectul să poată fi discutat de Comisia administrativă a Camerei.
– 20.30. Se redeschide şedinţa. Votul se încheie după 12 noaptea.
– La 12 şi ceva, Proiectul e dus la Senat. Votul e dat la 2 noaptea.
– Monitorul Oficial apare în ediţie specială în data de 4 februarie, dimineaţa.
Decretul fiind deja pregătit, se proclamă imediat starea de asediu. Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sânt rechemate sub arme două contingente.
În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă.
Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări. Peste 1.600 de oameni sânt luaţi din somn. Atelierele explodează de mânie.
Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii. Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpânire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grand. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori.
În jurul atelierelor sânt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare. O trage un agent al Siguranţei: Vasile Roaită.
La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală. Sânt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare.
„Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricând.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era la ateliere: „Să nu mai mişte unul. Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflând că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10 000 de oameni. Rude din cartier ale celor asupra cărora erau îndreptate mitralierele. Femei, copii, bătrâni. La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6,30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rândurile greviştilor. Cei 2000 de muncitori aflaţi în grevă „sânt luaţi prizonieri”. Cu mâinile sus, între baionete, sânt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.
În cartierul Griviţa, dar şi în întreg Bucureştiul, prind a înflori zvonurile alimentate şi de secretomania autorităţilor.
Descins la faţa locului pentru a realiza şi publica ancheta-reportaj „Pe urmele rebeliunii ceferiştilor”, Nicolae Crevedia, unul dintre marii gazetari ai vremii, scrie în Preambulul din Calendarul, 20 februarie 1933.
„E greu într-adevăr să ajungă la o concluzie când investigaţiile noastre cad într-o atmosferă încă fierbinte, când legenda celor petrecute a început să prindă aripi, aripi argumentate de gura cartierului, înclinată întotdeauna spre exagerare”.
"Martirul" Vasile Roaită
Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la "meritul" său în favoarea lui Roaită - un "erou" mort servea mult mai bine propagandei şi nu cerea nici un fel de compensaţii.
„Strada are un aspect fantastic. Petele de sânge pe pavaj la locul ostilităţilor, pietre, lemne şi rămăşiţe din vehiculele devastate, completează cadrul cu magazinele devastate. Clădirile sânt pline de urme, întocmai ca după bombardament de avioane. Unde au fost cândva împrejmuiri au rămas doar urme. Două băcănii au fost complet devastate de agitatori, la alte zece prăvălii, vitrinele sparte, o clădire în construcţie surpată etc. Strada, pe o distanţă de un kilometru, este plină de cărămizi, bricege, bucăţi de lemne, de fier şi multe revolvere aruncate de lucrători în timpul busculadelor”.
…..
În istoria României noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, poate şi datorită dramatismului ei alimentat de celebra sirenă a lui Vasile Roaită, a reuşit să împingă în plan secund alte momente din ianuarie şi februarie 1933, la fel de importante (…)
Pe 17 ianuarie 1933, Consiliul de Miniştri decide o a treia Curbă de sacrificiu, prin care salariile şi pensiile se diminuau cu 10-12%. O măsură de austeritate prevăzută de planul de la Genova, un fel de acord cu FMI de azi, semnat de România la 28 ianuarie 1933.
Măsura loveşte, printre alţii, pe salariaţii de la Atelierele Griviţa. Situaţia acestora era complicată şi de o administraţie pe cât de ineficientă, pe atât de coruptă.
Dezastrul administrării Atelierelor e recunoscut, culmea!, chiar de G.G. Mironescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne, în Raportul despre evenimentele de la Griviţa din Adunarea Deputaţilor din 16 februarie 1933 (…)
Într-un interviu acordat lui Nicolae Crevedia în Calendarul din 23 februarie 1933, ing. Victoran Nicolau, Directorul Atelierelor CFR, recunoaşte dificultăţile de la obârşia agitaţiilor. Reducerea creditelor acordate căilor ferate în context de criză, a dus la reducerea numărului de ore de lucru. Situaţia muncitorului nu era însă deloc roză:
„Lucrătorii erau grevaţi de multe şi grele datorii: ratele pentru lemne, pentru societatea de îmbrăcăminte, Casa Muncii, secţia judiciară, Roiu, care conduce cooperativa de aprovizionare a lucrătorului”.
Cum i-a tras guvernul pe sfoară
Tulburările de la Griviţa apar la finele lui ianuarie 1933, pe măsură ce se apropie ziua de salariu - un salariu diminuat cu 10%, potrivit măsurilor decise de Guvern în 17 ianuarie 1933.
Timp de câteva zile, ei fac grevă de două ore în fiecare după-amiază. Se ţin cuvântări în care se cer: să nu li se aplice curba de sacrificiu, să nu li se reducă săptămâna de lucru şi să li se dea din nou alocaţia de scumpete şi alocaţia de chirie.
2.000 de lucrători se adună marţi, 31 ianuarie 1933, dimineaţa în faţa Direcţiunii Atelierelor într-o mişcare de protest față de noile măsuri de austeritate. O delegaţie a muncitorilor e primită de Eduard Mirto, ministrul Comunicaţiilor, care se afla în sediul Direcţiunii.
Miercuri, 1 februarie 1933 la ora 12, în urma intervenţiei lui Eduard Mirto, Virgil Madgearu, ministrul Finanţelor decide să se restituie cei 10% reţinuţi pe ianuarie, se dă un Comunicat în acest sens. Faţă de problemele cu care se confruntă salariaţii, e prea puţin, se vede limpede că e o măsură luată în grabă, vizând detensionarea situaţiei.
A doua zi, joi, 2 februarie 1933.
Din cei 5.000 de lucrători, reiau lucrul doar 200. Ceilalţi, ocupând Atelierele, stau cu braţele încrucişate, împiedicându-i şi pe ceilalţi 200, care se declară mulţumiţi de Comunicatul Ministrului.
La ora 11, după o consfătuire a greviştilor, se alege o delegaţie care merge la Directorul Atelierelor Griviţa, ing. Atanasiu, pentru prezentarea revendicărilor. Se exprimă neîncrederea în Comunicat şi se cer noi condiţii: comitetul de fabrică, organ consultativ obligatoriu pentru administraţia CFR în acord cu lucrătorii, acordarea alocaţiei de scumpete, desfiinţarea impozitului global, sporirea salariilor cu 40% şi încetarea concedierilor.
Muncitorii aşteaptă în linişte. La 11.30, 200 de muncitori merg la halta Griviţa pentru a-i convinge pe lucrătorii care formează garniturile să părăsească lucrul. Nu reuşesc.
– Se pune în funcţiune sirena. Direcţia ia măsuri „pentru înfiinţarea fluierului”. Un grup de muncitori îl leagă pe mecanic forţându-l să pună în funcțiune mecanismul sirenei, întâmplarea are loc la sala cazanelor sub presiune.
– Se ţine o întrunire continuă. Mai întâi în sala de vagonete, apoi din balconul clădirii administraţiei, unde vorbitorii s-au căţărat cu ajutorul unei prăjini.
– Secretarul Uniunii Sindicatelor Ceferiste vrea să ia cuvântul, dar nu-i lăsat.
- Greviştii stau nemâncaţi până seara, când vin la poartă neveste şi copii cu de-ale gurii. După amiaza: greviştii dau un Comunicat în care se arată: „Noi demonstrăm paşnic”.
La 16.30, schimbul doi intră pentru a se alătura grevei. De la Podul Grand până în dreptul Atelierelor sânt masate trupe.
La ora 18 – Eduard Mirto primeşte delegaţia de muncitori condusă de Traian Bogăţoiu. Tratativele iau sfârşit la ora 21, se anunţă că revendicările salariaţilor au fost acceptate.
Delegaţia se întoarce la cei 8.000 de grevişti, cât e acum numărul lor, la ora 23, greva încetează.
Din partea guvernului e un simplu truc pentru a câştiga timpul necesar pregătirii măsurilor de forţă. În timp ce la sediul Ministerului se desfăşurau negocierile, o şedinţă a Consiliului de Miniştri aprobă, la insistenţele lui Armand Călinescu, subsecretar de Stat la Interne, introducerea stării de asediu pe motiv că ţara se confruntă cu pericolul unei Revoluţii comuniste. A doua zi, graţie zbaterii aceluiaşi Armand Călinescu, proiectul de Lege privind starea de asediu parcurge toate etapele, de la asentimentul Regelui Carol al II-lea până la dezbaterea în Parlament. În istoria României va rămâne ca unul dintre faptele cele mai ciudate rapiditatea cu care a fost adoptată această Lege.
Curentul din 5 februarie 1933 face istoria acestei Legi, echivalentă cu o lovitură de Stat. Proiectul de Lege e aprobat de Guvern în noaptea de 2 spre 3 februarie 1933. A doua zi după-amiază, Al Vaida-Voevod şi G.G. Mironescu sânt primiţi de Carol al II-lea în audienţă specială. Regele semnează Proiectul. Proiectul e trimis Consiliului Legislativ care-l aprobă imediat.
„Curentul” ţine să precizeze:
„Proiectul de lege pentru proclamarea stării de asediu a fost redactat în cel mai strict secret. Unii dintre miniştrii şi subsecretari de stat n-au ştiut de existenţa proiectului decât atunci când, după ce-a fost semnat de Rege, ministrul de Interne l-a dus la Cameră”.
– Şedinţa Camerei, programată pentru ora 15, se deschide abia la 16.30. Atmosfera: „Miniştrii erau toţi în Camera miniştrilor. Deputaţii majoritari şi opoziţioniştii se înghesuiau pe culoare şi la bufet. Se petrecea ceva, dar ce anume, nimeni nu ştia precis”.
– Mai înainte, Vaida îi convoacă pe liderii partidelor.
– 16.30. La deschiderea şedinţei, ministrul de interne citeşte Proiectul de lege. Atmosferă: „Stupoare generală. Aplauze rare la majoritate. Dezaprobări pe unele din băncile Opoziţiei”.
– Şedinţa se suspendă pentru ca Proiectul să poată fi discutat de Comisia administrativă a Camerei.
– 20.30. Se redeschide şedinţa. Votul se încheie după 12 noaptea.
– La 12 şi ceva, Proiectul e dus la Senat. Votul e dat la 2 noaptea.
– Monitorul Oficial apare în ediţie specială în data de 4 februarie, dimineaţa.
Decretul fiind deja pregătit, se proclamă imediat starea de asediu. Guvernul se pune pe treabă. Se anunţă anularea înţelegerilor din 2 februarie. Sânt rechemate sub arme două contingente.
În noaptea de 10 spre 11 februarie se operează arestări şi percheziţii masive în rândurile participanţilor la grevă.
Cartierul Griviţa e în fierbere. O delegaţie a muncitorilor se prezintă la guvern cerând eliberarea celor arestaţi. E refuzată cu brutalitate. Mai mult, în noaptea de 14 spre 15 februarie au loc noi arestări. Peste 1.600 de oameni sânt luaţi din somn. Atelierele explodează de mânie.
Primul schimb din dimineaţa lui 15 februarie declară grevă cu ocuparea întreprinderii. Direcţiunea cere intervenţia armatei. Din acel moment un balamuc de proporţii pune stăpânire pe Bucureştiul de dincolo de Podul Grand. Armata, în ţinută de luptă şi cu echipament de război, ocupă cartierul. Vin la faţa locului: miniştri, comisari regali, agenţi ai siguranţei în civil, sergenţi de stradă, procurori.
În jurul atelierelor sânt instalate mitraliere în poziţie de tragere. Seara, elemente rămase neidentificate devastează prăvăliile de pe calea Griviţei. Sirena Atelierelor sporeşte la maximum atmosfera de tensiune aţâţătoare. O trage un agent al Siguranţei: Vasile Roaită.
La Prefectura de Poliţie a Bucureştiului celula operativă, condusă direct de Armand Călinescu, e într-o confuzie totală. Sânt prezenţi Ministrul Apărării Naţionale, Şeful Marelui Stat Major, Prefectul de Poliţie a Capitalei, verosul Gavrilă Marinescu. De la palat, Puiu Dumitrescu telefonează în numele Regelui să se treacă de urgenţă la reprimare.
„Să fim calmi – răspunde Armand Călinescu – pentru împuşcare este vreme oricând.” La un moment dat, Şeful Marelui Stat Major ordonă prin telefon colonelului care era la ateliere: „Să nu mai mişte unul. Prima mitralieră să măture puţin strada. Să nu mai mişte unul!” Se enervase aflând că în jurul întreprinderii se adunaseră peste 10 000 de oameni. Rude din cartier ale celor asupra cărora erau îndreptate mitralierele. Femei, copii, bătrâni. La ora 6 dimineaţa se dă semnalul de asalt. Precedaţi de salve de mitraliere, militarii atacă la baionetă. La 6,30 totul e terminat. 4 morţi, 40 de răniţi grav, mulţi alţi răniţi. Numai din rândurile greviştilor. Cei 2000 de muncitori aflaţi în grevă „sânt luaţi prizonieri”. Cu mâinile sus, între baionete, sânt purtaţi în chip demonstrativ pe Calea Griviţei şi duşi la Malmaison.
În cartierul Griviţa, dar şi în întreg Bucureştiul, prind a înflori zvonurile alimentate şi de secretomania autorităţilor.
Descins la faţa locului pentru a realiza şi publica ancheta-reportaj „Pe urmele rebeliunii ceferiştilor”, Nicolae Crevedia, unul dintre marii gazetari ai vremii, scrie în Preambulul din Calendarul, 20 februarie 1933.
„E greu într-adevăr să ajungă la o concluzie când investigaţiile noastre cad într-o atmosferă încă fierbinte, când legenda celor petrecute a început să prindă aripi, aripi argumentate de gura cartierului, înclinată întotdeauna spre exagerare”.
"Martirul" Vasile Roaită
Printre sacrificaţii represiunii din 16 februarie 1933 s-a numărat şi ucenicul Vasile Roaită, de 19 ani. El a rămas în mitologia comunismului românesc ca cel care a tras sirena pentru a anunţa declanşarea grevei din cartierul ceferist. Se pare însă că Roaită nu a fost decât un erou "fabricat" de propaganda comunistă. În 1997, Constantin Negrea, muncitor la Atelierele CFR Griviţa, a declarat că el fusese cel care a tras sirena pentru a-i anunţa pe muncitorii ceferişti de grevă. Negrea a dezvăluit că în 1944, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica l-au rugat să renunţe la "meritul" său în favoarea lui Roaită - un "erou" mort servea mult mai bine propagandei şi nu cerea nici un fel de compensaţii.
*
Cam astea sunt faptele vremurilor, așa cum au fost trăite, simțite, consemnate la momentele respective... Se impun câteva câteva concluzii, la fel și câteva întrebări:
- la vremea respectivă, guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod era „țărănist” - cu vederi „larg democratice”, semăna ca două picături de apă cu cel de acum - și acesta de acum fiind „democratic” (cu subtile arome de dictatură)...
- la vremea actuală, ceferiștii se află tot cam în aceeași situație: salarii de mizerie, nu statut feroviar, nu grupă de muncă, nu CCM corect, despre condiții de muncă nu are rost să mai vorbim!; în ceea ce privește infrastructura - toată suflarea ceferistă știe că e aproape de colaps - cel mai bun exemplu sunt gările CFR - MAJORITATEA ARATĂ CA DUPĂ UN RĂZBOI!
- oare „amărâții ceferiști” de atunci, pentru faptul că protestau și doreau doar să le fie plătită munca cu un salariu decent, erau cu rușii, pentru că erau contra guvernului, care dorea doar sclavi, la fel cu guvernul de acum???
- dacă „amărâții ceferiști” de la 21 decembrie 2021- cei cu spontana - protestează, sunt cu rușii?
- dacă pe viitor, vor mai fi proteste, „ticăloșii ăia de ceferiști” vor fi cu rușii (că asta e la modă, acum...)?
