Breadcrumbs



APLICARE FINANCIARĂ STATUT LA INFRA, DE LA 1 IULIE 2023...

   Drag bobor ceferist de la INFRA, vești minunate (vorba unui drogangiu ajuns prim-ministru) pentru o parte dintre salariații amărășteni - iobagii feroviari, cum îi place unui stimabil coleg să spună - SE APLICĂ PREVEDERILE STATUTULUI FEROVIAR, cele financiare, începând cu data de 1 iulie 2023... Deci, în marea milă a sa, conducerea C.N.C.F. „CFR-SA”, cu binecuvântarea actualului guvern, condus de acest capabil prim-ministru, sub atenta îndrumare a acestui  extraordinar de valoros ministru al transporturilor, a decis că e timpul pentru respectarea LEGII! DA! Așa da! Dar, nu e bine pentru toată lumea? Nu toată lumea jubilează? Nu toată lumea apreciază? Nu toată lumea susține aceste minunate ființe, ce fac totul pentru binele nostru? Domne, cam nu prea...
   Dar, să ne lămurim un pic... În lipsa unui buget aprobat al companiei, având în vedere că bugetul de stat este secat - fiind vorba de un fel de uragan ce a risipit totul de pe acolo - nu sunt și nici nu vor fi (chiar dacă se discută/promite că la următoarea rectificare bugetară, de pe la sfârșitul anului, se va... - asta fiind doar o distragere a atenției) fonduri pentru aplicarea corectă și unitară, de bună credință, pe grila de salarizare normală a LEGII!
   Prin urmare, începând cu data de 1 iulie 2023, „se vor emite acte adiționale pentru salariații ce dețin salariul de bază mai mic decât cel raportat la coeficienții minimi de ierarhizare prevăzuți la art. 17, 18 (1) din Legea 195/2020 - Statutul personalului feroviar ... toți muncitorii calificați cu clasa de salarizare mai mică sau egală cu 15 vor avea salariul de bază de 4500 lei...” 
   Dar, practic, ce înseamnă asta? Păi, să stăm un pic strâmb și să judecăm drept - vorba românului (că tot avem noi multe vorbe de duh...):
  - în primul rând, se repară o nedreptate veche de ani buni de zile, respectiv salarizarea în bătaie de joc a unei bune părți a ceferiștilor, respectiv a multor funcții ce concură la siguranța circulației, cum ar fi: cei de la linii - meseriași cale, revizori cale, etc.; cei de la instalații - montatori, electromecanici, etc.; cei de la trafic/mișcare - păzitori de barieră, acari, revizori de ace, unii impiegați de mișcare, etc.
  - în al doilea rând, s-a aplatizat, grila de salarizare (care grilă? mai putem vorbi de așa ceva?). Având în vedere alinierea la 4500 lei, nu mai există o ierarhizare și o responsabilizare a personalului ce concură la siguranța circulației, nu se mai ține cont de responsabilitate și pregătire. Să nu se înțeleagă greșit! E în regulă că cei care beneficiază de această măsură au primit-o, în neregulă este faptul că anumite funcții nu au primit NIMIC! Fără să minimalizăm sau să ignorăm munca anumitor colegi ai noștri, totuși, a existat și credem că va exista o anumită ierarhie la calea ferată, departajată prin funcții, pregătire și responsabilități, cu obligații financiare diferite și corespunzătoare. Nu putem egaliza financiar funcția unui meseriaș de cale cu cea a unui șef de echipă sau șef de district, a unui montator cu cea a unui electromecanic sau șef de district, a unui acar sau păzitor de barieră cu cea a unui impiegat de mișcare sau operator de circulație - cu tot respectul pentru munca și importanța acestora. Dar, rămâne de văzut...
  - în al treilea rând, nu am crezut, după ce chiorul turnător Petrov a spart calea ferată, că va mai fi capabil cineva de a strica/deranja/asmuți o parte din salariați, contra altora, într-un asemenea hal! Dar, uite că se poate! Acum, dihonia a intrat între mulți salariați feroviari, iar păpușarii, râd de numai-numai! Cei care nu cred asta, ar trebui să meargă pe grupurile feroviare, să vadă acolo ce frumos se gratulează unii pe alții, amărăștenii, unii mai bucuroși, alții... 
  Dar, pentru deplina lămurire, puteți consulta în atașament, actul administrativ din ziua de ieri, ca să vă faceți o imagine clară ..

NEGOCIERI C.C.M. LA C.N.C.F. „CFR-SA”, 20.06.2023......

   Bobor ceferist, azi am avut parte, la INFRA, de încă o rundă de negocieri în vederea încheierii unui nou C.C.M. Partea sindicală, hotărâtă, determinată la maximum de cei peste 25 000 de „amărășteni feroviari”, cărora le ghiorăie mațele de foame, a început un iureș vijelios asupra redutei administrației, un martor ocular fiind de părere că s-a atins nivelul de stres de pe vremea războiului de independență, din 1877, când dorobanții români au șarjat la baionetă redutele turcești de la GRIVIȚA și PLEVNA! Mai rar așa spirit de abnegație, de dăruire pentru binele feroviarilor! CINSTE LOR! Suntem mândri de voi, onorabili leaderi/reprezentanți sindicali feroviari! Stimabili ceferiști, ca urmare a acestei bătălii epopeice de azi, trebuie văzut cum putem face să înălțăm un monument grandios în cinstea acestor onorabili reprezentanți!

   ACUM, dacă ne-am distrat cât de cât - că nu ne-a mai rămas decât distracția - dacă tot îi moștenim noi pe romani și ne place „panem et circens” - pe românește, pâine și circ - avem parte de circ, pâinea este și va fi din ce în ce mai puțină - să trecem la viața reală și să spunem că, astăzi s-au întâlnit ca să se mai bifeze o dată în calendar... Așa cum am mai spus, neavând buget aprobat pe anul 2023 - la mijlocul anului! - nu se poate discuta, practic, despre încheierea unui nou C.C.M. Ca urmare, s-a STABILIT O NOUĂ ÎNTÂLNIRE, în data de 5 iulie 2023. Până la acea dată, se speră ca noul guvern, condus de excepționalul de capabil prim-ministru cu studiile liceale/universitare/doctorale finalizate la frumoasa vârstă de 30-35-40 de ani (aparținând de ciuma roșie! - Doamne, ce oroare, ce sacrilegiu!), să aprobe bugetul CN CF „CFR-SA”...

   Pentru o deplină lămurire, în atașament, se poate consulta PROCESUL VERBAL al ședinței de astăzi...

  P.S. - Ca să răspundem întrebării tot mai frecvente a multor colegi - de ce apar blurate numele semnatarilor? - răspunsul este, SCURT: NU MERITĂ, dragilor, să le pomenim numele, la nici unul dintre indivizi, sunt niște nume ce nu merită ATENȚIA CEFERIȘTILOR!

 

 

ȘTIRI SINDICALE FEROVIARE, PROROGARE STATUT LA INFINIT...

  Bobor ceferist, știri proaspete, calde, fierbinți, care ne ard la propriu, pe noi, toți ceferiștii... Cred că ați aflat deja că, în cadrul ședinței C.E.S. (CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL, organism consultativ al Parlamentului și Guvernului) din 30.05.2023 s-a dat aviz negativ pentru OUG prin care s-a încercat „mituirea” celor din învățământ, pentru oprirea grevei...
  Ceea ce poate nu ați aflat încă - poate - este faptul că extraordinarul de capabil ministru al Transporturilor - fost prim-ministru de succes - a avut o ședință de lucru în data de 31 mai, cu sindicatele și conducerea C.N.C.F. „CFR-SA” (INFRASTRUCTURĂ) și CFR CĂLĂTORI,  în care a precizat, cu subiect și predicat, „că prin amendamentul la Legea bugetului de stat la articolul 63 punctele 1 și 7 se pot pune în discuție după data de 1 iulie 2023 - aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale CFR Călători și CFR Infrastructură pe anul 2023; că trebuie constituite aceste bugete de venituri și cheltuieli pe 2023 având în vedere că Guvernul României nu poate să dea mai mult de 500 de milioane în plus la cele două bugete”, de unde rezultă clar că nu pot fi asigurate bugete de venituri și cheltuieli la CFR Călători și CFR Infrastructură cu aplicarea salarizării din legea 195/2020 privind statutul personalului feroviar; a propus crearea un grup de lucru comun format din sindicate și conducerea C.N.C.F. „CFR-SA” și CFR Călători care să vină cu propuneri de creștere salariale în anul 2023 care să se încadreze în cei 500 de milioane pe care poate Guvernul României să îi asigure  la prima rectificare bugetară din luna iulie/august 2023; s-a propus ca prima întâlnire a grupului de lucru comun să aibă loc miercuri, 7 iunie 2023 la ora 9:00”!
  Deci, în concluzie, tavarisci, nema buget, nema lovele, nema statut, nema... 
  Ah, da, avem ceva, leaderi sindicali adevărați și ceferiști luptători, tigri, nu alta (pe facebook, bineînțeles, pe grupuri, în șoaptă, să nu audă șefii...)!

INFORMARE PROCES, DOSAR 3802/99/2022 - 30.05.2023

  ÎN ATENȚIA MEMBRILOR SINDICAT TRAFIC 2009:
  La data de 30.05.2023 s-a desfășurat cel de-al patrulea termen al procesului din dosarul nr. 3802/99/2022. Instanța, așa cum era legal și de așteptat, a respins toate cererile și excepțiile invocate de pârâtă - în speță, C.N.C.F. „CFR-SA” (noi nu luăm în calcul federațiile semnatare de C.C.M., ce au fost introduse ca părți în proces de către principalul „vinovat”); a solicitat pârâtei să depună la dosarul cauzei restul documentelor solicitate de către noi - și „uitat” intenționat să fie depuse până acum; având în vedere că urmează vacanța judecătorească de vară, a stabilit un nou termen de judecată la data de 26 septembrie 2023. Alte probleme de menționat, importante, nu au fost, deci, sperăm că pe data de 26 septembrie, ne vom judeca pe fondul cauzei!

NEGOCIERI C.C.M. LA C.N.C.F. „CFR-SA”, 25.05.2023...

   Drag bobor ceferist de la INFRA, azi, 25.05.2023 a mai avut loc o rundă de „negocieri în vederea încheierii unui nou CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ la C.N.C.F. „CFR-SA”... După ce aproape au „căzut” de acord asupra tuturor problemelor, după ce au „rezolvat” toate neajunsurile/ necazurile de la gară, echipele negociatoare au fost pregătite să semneze noul act! Dar, ce să vezi, nu au putut, pentru că vezi domne, NU E BUGET aprobat la companie... Da... Simpatici, omuleții ăștia, adică, diriguitorii căii ferate, nu-i așa? Parcă vedem unul din episoadele alea, de la cascadorii râsului!... Daaa... Și au mai realizat un lucru, târziu totuși - că azi, legal, expiră ultimul CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ!
   Dar, ce soluție/soluții au găsit? Domne, avem oameni pregătiți totuși! Dar, să cităm exact, să nu fim acuzați de vreo ceva, cumva:
  „Având în vedere dispozițiile art. 105 alin. 3 din Legea nr. 367/2022 care statuează că sunt lovite de nulitate Contractele Colective de Muncă ce au fost încheiate în lipsa unui BVC aprobat, în acest moment, CNCF „CFR-SA” se află în imposibilitatea semnării unui nou CCM. Ținând cont că valabilitatea CCM în vigoare expiră la data de 25.05.2023, lipsa unui BVC al CNCF „CFR-SA” aprobat pentru anul 2023, precum și prevederile art. 11, al. 3 din Legea nr. 195/2020 - Statutul Personalului Feroviar, drepturile acordate personalului feroviar în baza CCM expirat se mențin până la încheierea unui nou CCM.  Față de cele prezentate mai sus, administrația propune prelungirea negocierilor CCM PÂNĂ LA DATA DE 20.06.2023!”   
   BLA, BLA, BLA, următoarea întâlnire a fost stabilită „de comun acord” în data de 07.06.2023...
   În atașamentul acestor rânduri se poate consulta/descărca procesul verbal al acestei extraordinare întâlniri...
   P.S. - Pentru mămăligile feroviare de la INFRA, pentru războinicii de pe net de la INFRA, pentru cei dornici de o „spontană”, de o grevă, dar pe bază de tabele, cu semnătura „șefului” de la INFRA - DE MÂINE, AVEȚI TOATĂ LIBERTATEA SĂ O FACEȚI! NU VĂ MAI ÎMPIEDICĂ NIMIC! IA SĂ ÎI VEDEM PE RĂZBOINICI, DE MÂINE CUM ÎNCEP!

TeamViewer pentru Asistenţă la distanţă Asistenţă la distanţă
© 2013-2015 Sindicatul Trafic 2009 Iași | administrat de Marian Burlacu